Lovitura momentului pentru mașinile electrice, avertismentul șefului Renault: ”distruge valoarea pentru client”

de: Alexandru Puiu
17 02. 2023

Piața de mașini electrice trece prin fluctuații semnificative de la un an la altul, iar gesturile recente ale lui Elon Musk nu fac nicio favoare unui domeniu care oricum întâmpina dificultăți de adopție din cauza prețurilor inaccesibile, de cele mai multe ori.

În urmă cu mai puțin de o lună, Tesla a anunțat că micșorează prețurile mașinilor electrice din portofoliu cu aproximativ 20%. Gestul incredibil de ciudat într-un univers guvernat de inflație și scumpiri agresive nu a avut însă consecințele la care te-ai aștepta. În loc să stea oamenii la coadă, întreaga industrie pare să aibă de suferit și până și cei care abia își cumpăraseră un astfel de autoturism s-au supărat. Nu de alta, dar nimănui nu-i convine să-și cumpere o mașină de 50.000 de euro, ca peste o săptămână să vadă că o putea cumpăra cu 40.000 de euro. Până și investitorii Tesla au fost sceptici vizavi de beneficiile unui astfel de gest, ridicând, în practică, și mai multe semne de întrebare vizavi de abilitățile de CEO ale lui Elon Musk.

Tesla lovește piața de mașini electrice

În contextul tensiunilor din piața de mașini electrice provocate de Tesla, directorul general al Renault a criticat constructorul american din cauza reducerii prețurilor, avertizând că distruge valoarea pentru clienți. Anunțul vine la scurt timp după ce Financial Times a confirmat dublarea marjelor de profit ale companiei franceze. Acestea au crescut la 5,6% în 2022, după ce în 2021 au fost egale cu 2,8%. În plus, fluxul de numerar a atins un record în urma unui viraj de 3 miliarde de euro pentru a reduce costurile.

După cum a explicat Luca de Meo, problema cu prețurile care fluctuează constant la autoturismele Tesla este că afectează încrederea clienților în valoarea vehiculelor lor.

„Sper ca ei (n.r – Tesla) să continue să reducă la zero, dar noi vom continua să protejăm valoarea vehiculelor noastre electrice”, a spus el. „Acest lucru distruge valoarea pentru client, cu siguranță, atunci când faci acest lucru”, a adăugat oficialul.